Curatelă
Curatela este o instituție legală pentru ocrotirea unei persoane care are capacitatea civilă, dar care, din cauza bătrâneții, a unei boli ori infirmități fizice sau a lipsei îndelungate de la domiciliu, nu-și poate administra singură bunurile și apăra interesele.[1]
Situația în România
Curatela este legiferată în Capitolul III, art.152-157 Codul familiei din România.
În art. 152 se stipulează cazurile în care se instituie curatela, și anume:
- a. dacă din cauza bătrâneții, a bolii, sau a unei infirmități fizice, o persoană, deși capabilă, nu poate personal să își administreze bunurile și să își apere interesele în condiții mulțumitoare și din motive temeinice nu-și poate numi un reprezentant;
- b. dacă din cauza bolii sau din alte motive, o persoană deși capabilă nu poate nici personal si nici prin reprezentant să ia măsurile necesare în cazurile a căror rezolvare nu suferă amânare;
- c. dacă din cauza bolii sau din alte motive, părintele sau tutorele este împiedicat sa îndeplinească un anumit act în numele persoanei ce reprezintă sau ale cărui acte le încuviințează;
- d. dacă o persoana fiind obligata să lipsească vreme îndelungată de la domiciliu, nu a lăsat un mandatar general;
- e. dacă o persoană a dispărut fără a se avea știri despre ea și nu a lăsat un mandatar general.
Potrivit art. 154 Codul familiei, curatela se poate institui la cererea persoanei care urmează a fi reprezentată, care este capabilă adică are capacitate de exercițiu deplină.
Cererea potrivit prevederilor legale mai poate fi făcută si de soțul celui care urmează a fi reprezentat, a rudelor acestuia, sau a tutorelui în cazul prevăzut de art. 152 lit. c, respectiv cu consimțământul acestuia.[2]
La Art 154, Codul familiei prevede că Curatela nu se poate institui decât cu consimțământul celui reprezentat, în afară de cazurile în care consimțământul nu poate fi dat.[3]
Vezi și
Note
| ||||||||
