Italian Open 2023 – Simplu masculin a avut loc în prima jumătate a lunii mai 2023. Nouăzeci și șase de jucători s-au înscris în competiția de simplu a turneului de tenis de la Roma, Italia, pe terenuri cu zgură, în exterior. Douăsprezece dintre ei și-au asigurat participarea prin calificare.
Novak Djokovic a fost campionul en-titre,[1] dar a pierdut în sferturi de finală în fața danezului Holger Rune, nr. 7 mondial, în seturi consecutive. Djokovic, campion de șase ori la Roma (2008, 2011, 2014-15, 2020 și 2022), a ajuns în al 17-lea sfert de finală consecutiv la Roma din tot atâtea participări.[2] Este pentru prima dată din 2005 când în finala de la Roma nu paricipă Djokovic sau Nadal.
Djokovic a pierdut prima poziție în clasamentul ATP la simplu în favoarea lui Carlos Alcaraz la sfârșitul turneului. Alcaraz a fost eliminat în mod neașteptat în runda a treia de jucătorul maghiar care a venit din calificări și numărul 135 mondial Fábián Marozsán, pentru care turneul a reprezentat prima participare vreodată pe tabloul principal al unui turneu pe circuitul ATP.[3]
Daniil Medvedev a câștigat titlul – al cincilea din sezonul 2023 – învingând în finală pe Holger Rune cu 7–5, 7–5.
Capi de serie
Toți jucătorii cap de serie încep în a doua rundă.