Mănăstirea Cheile Turzii

Mănăstirea Cheile Turzii
Informații generale
Confesiuneortodoxă
HramSchimbarea la Față, 6 august
Tipcălugări
ȚaraRomânia
LocalitatePetreștii de Sus, județul Cluj
Istoric
Sfințire1998-2000
Localizare
Prezență online
http://www.manastireacheileturzii.ro
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Mănăstirea Cheile Turzii (numită și Noua Mănăstire a Petridului sau Mănăstirea Schimbarea la Față) este o mănăstire ortodoxă situată în apropierea satului Petreștii de Sus, județul Cluj. Aparține administrativ de comuna Petreștii de Jos.

Noua Mănăstire a Petridului (coordonate: 46.534534, 23.641448) a fost construită între anii 1998-2000, pe un teren viran pus la dispoziție de primărie. Este situată la 3,3 km sud-vest de Vechea Mănăstire a Petridului (greco-catolică; coordonate: 46.55706, 23.670173), distrusă după cel de al doilea război mondial.

Istoricul Vechii Mănăstiri a Petridului

Istoricul Gheorghe Moldovan, originar din aceste locuri, în monografia sa „Muntele Petridului” datează începuturile construcției mănăstirii în prima jumătate a secolului XVI, mai precis cu 10-15 ani înainte de 1568.[1] În acest an, regele Ioan Sigismund al II-lea, Principele Transilvaniei, emite un act prin care mănăstirea era obligată să plătească anual o arendă de un taler de aur, un berbec gras și un stup de albine, Scaunului Arieșului.[1]

În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, generalul Adolf von Buccow a cruțat această mănăstire ortodoxă de la distrugere doar cu condiția ca preoții și monahii ei să țină cursuri școlare pentru tinerii din cele trei sate de la poalele muntelui.[2] La scurt timp, mănăstirea a luat un avânt deosebit, devenind unul dintre cei mai importanți factori de apărare ai românismului pe aceste plaiuri.[2] Preoții ei țineau slujbe prin satele din jur, iar la Înălțare și Rusalii veneau la mănăstire în pelerinaj creștini din toată Transilvania.[2]

În urma revoluției din 1848 mănăstirea a fost distrusă, fiind refăcută în 1933.[3] După cel de al doilea război mondial a fost distrusă din nou.

În anul 1997, preotul Vasile Șteopei din Turda a avut inițiativa construirii unei mănăstiri ortodoxe, pe un teren pus la dispoziție gratuit de primărie, la 3,3 km sud-vest de vechiul amplasament al mănăstirii greco-catolice.[3]

Vezi și

Note

  1. ^ a b Manastirea Schimbarea la Fata - Cheile Turzii, 15 iunie 2012, CrestinOrtodox.ro, accesat la 23 august 2013
  2. ^ a b c Taborul călugărilor Teofil și Nectarie de la Cheile Turzii Arhivat în , la Wayback Machine., 3 noiembrie 2011, Dumitru Manolache, Ziarul Lumina, accesat la 23 august 2013
  3. ^ a b Pelerinajul de la Mănăstirea Cheile Turzii[nefuncțională], Basilica.ro, accesat la 23 august 2013

Bibliografie

  • Valentin Vișinescu, Mănăstirea Schimbarea la Față - Petreștii de Sus, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2007, ISBN 978-973-133-070-9
  • Ghidul Mănăstirilor din Romania, Gheorghiță Ciocoi, Pr. Șerban Tica, Amalia Dragne, Diana-Cristina Vlad, Mihaela Voicu, Ed. Sophia, București, 2013, p. 258, ISBN 978-973-136-351-5
  • Pagina Mănăstirii Cheile Turzii pe portalul 'Mănăstiri, biserici și monumente Arhivat în , la Wayback Machine., al Patriarhiei Române, manastiriortodoxe.ro, accesat 2013.09.22

Legături externe

  • Mănăstirea Schimbarea la Față Arhivat în , la Wayback Machine.
  • Mănăstirea nouă a Petridului
  • Manastirea Schimbarea la Fata - Cheile Turzii, CrestinOrtodox.ro
  • Taborul călugărilor Teofil și Nectarie de la Cheile Turzii Arhivat în , la Wayback Machine., 3 noiembrie 2011, Dumitru Manolache, Ziarul Lumina
  • Cluj: Cheile Turzii au mănăstire (GALERIE FOTO), 6 august 2009, Adevărul